Femeile însarcinate

Femeile gravide pot fi acceptate la bord la prezentarea următoarelor documente:

  • După 28 săptămâni de sarcină (pâna în săptămâna 32 inclusiv) – este obligatoriu de a prezenta un certificat medical ştampilat şi semnat de către medic, în care va fi menţionată aptitudinea de a efectua zborul. Certificatul dat emis nu mai devreme de 72 ore înaintea zborului, trebuie prezentat la înregistrare la cursă.

  • Începind cu sfîrşitul săptămînii a 32-a şi pînă la sfîrşitul săptămînii a-35-a şi în cazurile complicaţiilor la sarcină, este obligatoriu de a prezenta un certificat medical ştampilat şi semnat de către medic, în care va fi menţionată aptitudinea de a efectua zborul. Deasemeanea, se va cere completarea formularului MEDIF de către medicul personal şi confirmat de medicul companiei.

  • Pot fi acceptate la bord numai femeile însărcinate cu perioada sarcenii de până la sfârşitul săptămânii a 35-a în cazul sarcinii unice fără complicaţii cu respectarea cererilor de mai sus şi femeile însărcinate cu perioada sarcinii de până la sfârşitul săptămânii a 32-a în cazul sarcinii multiple fără complicaţii cu respectarea condiţiilor de mai sus.

  • NOTĂ: MEDIF formularul trebuie să fie prezentat cu cel puţin 72 de ore înainte de data de plecare. Formularul poate fi obţinut de aici. Trebuie să fie trimise la adresa: medservice@airmoldova.md

Copyright © 2018 GS AIR - SERVIZI AEREI INTERNAZIONALI
GS AIR srl, sede operativa: via A.Salandra 1/A - 00187 Roma (RM) - P.IVA e C.F.: 04836811002